Fosta biserică evanghelică, 1861
Str. Concordiei nr. 2, sat Atmagea, comuna Ciucurova





Biserica evanghelică, inaugurată în anul 1861, reprezintă prima biserică din Dobrogea aparținând unei comunități germane. În perioada 1848–1859, localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, cunoscuți ca „germanii dobrogeni” și a avut denumirea de Atmadscha. Prezența lor se datora recesiunii economice din zonele de proveniență aflate în Imperiul Rus și angajării în activități agricole pe teritoriul Imperiului Otoman, în Dobrogea. Majoritatea etnicilor germani au părăsit localitatea în 1940, fiind transportați în Germania nazistă, sub lozinca „Heim ins Reich!” („Înapoi în Reich!”).
Planul este simplu, constituit dintr-o navă cu o singură deschidere și absida altarului poligonală, cu trei laturi. Nava este luminată de câte trei ferestre înalte, finalizate în arc frânt la nivelul superior, situate pe laturile de nord și sud. Absida altarului cuprinde două ferestre mai scunde, aflate pe laturile nord și sud. Accesul se realizează la primul nivel al turnului clopotniță care, în segmentul clopotului, conține pe fiecare latură câte un gol în arc frânt. Biserica are acoperiș în trei ape, iar turnul o șarpantă piramidală, toate fiind învelite cu tablă plană fălțuită. În afara ritmului creat de pilaștrii exteriori de pe cele două laturi ale navei, nu există alte elemente decorative pe fațadele bisericii.
În prezent, biserica e utilizată de cultul ortodox, constituind o filială a Parohiei Ciucurova.