TL-II-m-A-06023, 1838–1839

Str. II nr. 43, Sulina

Farul a fost construit în perioada 1838-1839 de reprezentații Imperiului Rus, care administrau zona Deltei Dunări. În momentul înființării CED (1856), construcția aparținea Administrației Generale a Farurilor din Imperiul Otoman, care concesiona funcționarea și întreținerea acesteia unor societăți private. În 1879, farul a fost preluat de instituția europeană. Conform actului care menționează evenimentul, s-a constatat că deopotrivă clădirile și mecanismul de iluminat prezentau o stare adecvată de funcționare, demonstrând întreținerea corespunzătoare din partea instituției otomane. Începând cu acest moment, CED a avut sarcina de a-l administra, întreține și repara, până în 1939, când a fost transferat statului român.

Construcția prezintă următoarele caracteristici: turn circular alb, cu înălțimea planului focal de 21,33 metri, dotat cu trepte în spirală, luminate de șase ferestre circulare integrate zidăriei groase, prin care se ajunge în cupola ce conținea mecanismul de iluminat care emitea un flux luminos de culoare albă, de ordinul doi, vizibil de la o distanță de aproximativ 15 mile marine. În prezent, se păstrează o parte din prismele de cristal conectate reflectorului, unde, în contextul funcționării farului, era poziționată o lampă alimentată cu acetilenă și, ulterior, cea mai avansată, de tipologie electrică, care amplifica lumina pe distanța corespunzătoare. În jurul cupolei este amenajată o platformă de circulație.

Pe fațada orientată către mare a acesteia – aspect vizibil în fotografiile de epocă, pe un panou de dimensiuni mari era indicată adâncimea apei din zonă în picioare engleze, în scopul cunoașterii de către navigatori a adâncimii canalului Sulina, corelată ambarcațiunilor pe care le direcționau. Farul avea următoarele coordonate geografice: N 45 09 37 și respectiv E 29 40 37. În jurul acestuia au fost construite anexe pentru depozitarea variatelor materiale și echipamente necesare asigurării mentenanței, dar și locuințele personalului tehnic.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, obiectivul a constituit principalul semnal de navigație în zona litoralului Deltei Dunării. Prin prelungirea în mare a digurilor, realizată în etape între anii 1923-1978, s-a produs o îndepărtare considerabilă a radei gurii Sulina în raport cu poziția inițială a farului, ceea ce a necesitat construirea unui nou obiectiv, mai eficient, pe digul de sud, și scoaterea din funcțiune a celui vechi.

În perioada 1995-1997, construcția a fost restaurată de Ministerul Culturii, iar din anul 2003 a intrat în administrarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, care l-a transformat în muzeu, prezentând publicului, prin documente, hărți și fotografii, istoria Sulinei la finalul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a celui următor. Începând cu anul 2019, a fost implementat proiectul „Punerea în valoare a potențialului istoric prin restaurarea și conservarea obiectivului Farul Vechi Sulina”, desfășurat cu susținerea financiară a Uniunii Europene, care a vizat, pe lângă restaurarea și conservarea construcției, și reorganizarea expoziției de bază.